Vă oferim soluții de transporturi auto rutiere de marfă cu camioane cu prelată la nivel național și internațional. Găsim soluții eficiente chiar și pentru mărfurile de dimensiuni și greutăți reduse pe care le grupăm cu alte tipuri de mărfuri, iar astfel toți clienții beneficiază de un preț avantajos pentru transportul lor. De asemenea, prin flota noastră extinsă de 50 de camioane și 60 de semiremorci, oferim cele mai rapide servicii de transport cantități mari pe diferite trasee rutiere naționale și internaționale, atât la export, cât și la import. Destinațiile uzuale ale camioanelor noastre includ Italia, Spania, Franța, Germania și Ungaria, dar transportăm cu plăcere orice marfă pe tot teritoriul Europei. Munca noastră nu se termină o dată cu șoseaua. Avem contracte cu mari companii de shipping care asigură transportul de containere, precum și servicii de coletărie pe containere.
Depozitarea și tranzitarea mărfurilor se face în sistem cross-docking, având la bază o echipă experimentată și competentă, un echipaj calificat și dinamic, spațiu și mijloace ultramoderne, adecvate procedurii de depozitare la standardele impuse (UE). Cu un spațiu de depozitare de peste 1500 mp reușim să păstrăm marfa în siguranță și să o livrăm just-in-time. Oferim soluții de stoc-tampon, manipulare, reambalare si pregatire comenzi on-line, la cererea clienților nostri. De asemenea, menținem în siguranță marfa ce rămâne în remorci câteva ore sau zile deoarece parcare noastră de camioane este păzită non-stop. Stivuitoarele noastre moderne permit încărcarea și descărcarea rapidă a remorcilor.
Pentru noi este important să știm mereu unde sunt fiecare dintre transporturile noastre. La fel și pentru clienții noștri care își pun încrederea în noi. Tocmai de aceea, le oferim suportul de care au nevoie indiferent de oră, pentru a ști mereu care este realitatea de pe șosea. Dispeceratul nostru vă stă la dispoziţie cu suport de comunicare în engleză, germana, turca, maghiara și română, pentru o comunicare eficientă chiar și cu partenerii dumneavoastră care ne așteaptă la destinație.
Puteți beneficia în cadrul bazei logistice Tauros de service profesional pentru autocamioane și semiremorci. Vă stăm la dispoziție cu o echipă experimentată de profesioniști și cu un service dotat cu utilaje de ultimă generație, pentru a răspunde prompt oricărei solicitări, indiferent de anvergura acesteia. Service de reparații pentru sistemele de rulare (înlocuit ferodou, bucși, came, came regulatoare frână, amortizoare, perne aer etc.) Repararea componentelor mecanice de la direcție (înlocuit capeți de bară, leviere comandă, pivoți etc.) Repararea componentelor mecanice de la sistemul de frânare (înlocuit discuri de frână, plăcuțe frână, etrier etc.) Întreținerea curentă (schimb ulei motor, transmisie, gresat și reglat sistem frânare, filtre etc.) Pentru piesele comandate la service beneficiați de o reducere de 5% din prețul de vânzare.
Compania Tauros efectueaza transport marfa sub sigiliu vamal. Avem contracte cu firme de expediții care asigura rapiditatea în operațiunile de vămuire.
Nevoile complexe ale clienților noștri ne-au motivat să oferim soluții de transport speciale, adaptate încărcăturii. Acest lucru permite clinților noștri să beneficieze de costuri reduse și rapiditate de livrare. Transporturile agabaritice, împreună cu serviciile de escortă transporturi agabaritice , permit transportul în siguranță a mărfurilor speciale, ce depășesc lungimea, lățimea sau înălțimea unui camion obișnuit. Configurăm împreună ruta până la destinație astfel încât să ne asigurăm că aceasta va permite tranzitarea în condiții de siguranță pentru încărcătură și pentru ceilalți participanți la trafic. Transporturile pentru mărfuri sub 3,5 tone sunt soluția ideală pentru transporturi rapide, oriunde în țară și străinătate. Asigurăm transportui eficiente în România și Europa. De la servicii de import și export, la servicii de tranzitare, răspundem prompt fiecărei solicitări. Succesul unei expediții ține și de o bună pregătire prealabilă realizării transportului, astfel ca șoferul să aibă atât camionul pregătit de drum corespunzător, dar și el să aibă starea fizică și mentală potrivită. Echipajele noastre cu doi șoferi sunt o soluție ideală pentru transporturi rapide. Transport cu remorci cu podea dubla (Double-deck), cu ajutorul carora se pot transporta si marfuri nesuprapozabile, pe 2 randuri.
Fiecare din autocamioanele Tauros este dotat cu modul de monitorizare GPS, ceea ce ne permite să știm mereu unde se află fiecare transport. Permitem clienților noștri să afle exact unde se află expediția lor, prin oferirea unui nume de utilizator și parolă pentru logarea pe platforma Ecomotive, care permite monitorizarea GPS. Pentru fiecare segment de traseu asigurăm gestiunea traficului anunțarea clientului cu privire la devierea de la traseu şi de la intervalul orar planificat. Astfel, se poate estima cât mai precis ora la care se va ajunge la destinație.
În special pentru industria automotivelor și a unităților de producție care preferă să își mențină stocarea materiei prime la nivel minim, oferim servicii de transport just-in-time, care garantează ca materia primă necesară anumitor etape va ajunge înainte ca producția efectivă să ajungă la această etapă. Ne asumăm să respectăm intervale de livrare mult mai stricte, menținând întârzierile la nivel minim. Echipajele noastre cu 2 șoferi sunt varianta ideală pentru astfel de transporturi la nivel internațional.